de Dl.Gigi | 19-02-2008 - 10:06 pm - categoria Pur si simplu

Recunosc din capul locului că fac parte dintre cei care ieri au facut greşeala să-şi spele maşina, iar de aceea pot fi un pic subiectiv fiindcă am cheltuit aiurea câteva zeci de lei. Nu a durat mai mult de o jumatate de ora de când am scos automobilul din curtea spălătoriei şi până când… s-a transformat într-o maşina şi mai murdară. Traseul pe care l-am urmat a fost, varianta Craiovei, cartierul cu acelaşi nume şi apoi centru. M-am şi speriat când mă vedeam înconjurat de norii groşi de praf pe străzile municipiului, dar şi mai tare mi-a picat faţa când am oprit în parcare. Maşinuţa mea era varză… de mizerie. Un strat consistent de ce naiba e pe arterele noastre acoperea ceea ce în urma cu 30 de minute fusese o maşină scoasă din spălătorie. Ceva mai târziu m-am întâlnit cu un grup de cunoscuţi care făcuseră greşeala să ia centrul la pas. Arătau de parca se întorseseră din deşert. M-a luat capul şi m-am urcat în maşină mea murdara ca să văd ce se întamplă în Piteşti când bate vântul. Oraşul nostru drag arăta ieri exact ca aşezarile din Tunisia când asupra lor se abat aprigele vânturi din deşert, cu diferenţa că nu avem pe lângă noi aşa ceva. Atunci de unde naiba atâta praf? Eu unul habar nu am, că nu ştiu că pe lângă Piteşti să fi luat naştere nici măcar o dună de nisip. Să fie oare doar mizeria pe care nimeni nu s-a sinchisit să o măture de pe străzi?

Sphere: Related Content