Nu mă dau mare microbist sau analist al sportului cu balonul rotund. Sunt un român pasionat de sport, inclusiv de fotbal, însă nu mă situez în loja celor care au trăiri viscerale. Mă uit la un meci de fotbal ca la o confruntare sportivă… nu arunc televizorul pe geam şi nici nu-mi iau la omor nevasta dacă echipa favorită a pierdut. Nu merg pe stadion deoarece îmi sunt suficiente injurăturile pe care le-am învăţat până în adolescenţă şi totodată nu am nicio pasiune să mă iau la bătăie cu galeria adversă. Un microbist împătimit ar spune despre mine că sunt o chiftea… Să fie el sănătos, că mie îmi plac chiftelele în farfurie, nu sub forma unei feţe făcute chiftea de vreun psihopat deghizat în microbist. După această scurtă descriere a pasiunii mele despre ce nu înseamnă consumator de fotbal, am o întrebare pe care o adresez în special suporterilor cu mintea limpede. De ce plânge lumea după Steaua? Pe bune, de când se luptă sa prinda un loc pe podium, parcă toată lumea a intrat în suferinţă. Steaua a pierdut la Iaşi… Doliu naţional, mi-e groază să mă gândesc dacă istoria se va repeta şi cu CFR Cluj. Toţi fanii Stelei, alături de presa sportivă, se vor sinucide în grup? Apropo de ziarele de profil, majoritatea pun atât de echidistant problema încât lupta pentru titlu ar trebui să se dea numai între formaţiile din Bucureşti. De unde ideea asta? Ce, Steaua, Dinamo, sau Rapid şi-au făcut abonamente pe viaţă la câştigarea campiona-tului? Pe cine deranjează dacă echipe din provincie reuşesc să detroneze hegemonia bucureş-teană? Eu unul nu plâng după nimeni şi sincer m-aş bucura foarte tare dacă în fruntea clasamentului s-ar afla AS Mioveni, iar Steaua şi compania s-ar lupta pentru evitarea retrogradării.

Pe bune, am senzaţia că guvernanţii ăstia s-au pus pe noi să ne zăpăcească de tot. Au scumpit gazele, curentul, benzina, întreţinerea, ne-au băgat pe gât o taxă de înmatriculare auto uriaşă… ne-au mai lăsat doar o bucaţică de piele. Dar şi pe aceea vor să ne-o ia. Domnul cap de ministru al Muncii, Paul Păcuraru, s-a trezit pe nepusă masă că mai vrea să pună în cârca agenţilor economici alte impozite. Deşi probabil omul avusese un coşmar, nu s-o sfiit să introducă o ţara întreagă în el. Şi astfel, cu mintea sa de păcură, individul a născut o nouă serie de biruri care implică telefoanele, cadourile şi în general stimulentele pe care le oferă o societate comercială angajaţilor care merită. Justificarea sa: astfel s-ar strânge mai multi bani la fondul de pensii. Prosteală pe faţă, fiindcă la cateva zile a ieşit pe post alt mare deştept din Guvern, ministrul Finanţelor, Varujan Vosganian, care a zis: Bă sunt bani suficienţi pentru pensii. Dar ce te faci cu păcurarul, fiindcă a dat drumul la ordonanţa cu noile biruri. Cine naiba să-i mai înţeleagă pe aceşti cetăţeni postaţi în capul mesei, dar care se comportă în luarea unor decizii exact ca berbecii când îşi dispută o mioară. Mai e ceva ce nu înteleg. Capsomanii aştia ne bagă pe gât la impozite pe bandă rulanta de parcă ar lua comisioane din ele. Sau chiar aşa să fie ?

De obicei mă feresc să fac băşcălie pe marginea unor subiecte sensibile. Tocmai de aceea îmi cer scuze în avans faţă de aceia dintre cititori care m-ar putea acuza că fac mişto de durerea unor oameni, însă, dacă o să citiţi până la capăt articolul, veţi întelege sensul ironiei. Să intrăm în subiect. O pacientă a spitalului a ales în locul tratamentului… fereastra, prin care a sărit în gol. Tragic, frate, dar şi pe undeva comic, fiindcă a devenit deja o tradiie ca pacienţii să zboare nestingheriţi până la parter unde se fac pilaf. Este al treilea caz în mai puţin de un an. Şi, credei că intereseaza pe cineva? De unde! Conducerea actuală nu are nicio treabă cu aceste zboruri neautorizate şi chiar par a încuraja asemenea iniţiative. Deşi are permanent de a face cu oameni grav bolnavi, inclusiv pe la mansardă, personalul spitalului se comporta şablon. Cine scapă, bine, cine nu, Dumnezeu să-I ierte. Indiferenţa cronică de care suferă majoritatea celor în mâna cărora ajunge sănătatea argeşenilor a devenit atât de mare, încât chiar nu ştiu ce i-ar putea mişca pe aceşti indivizi mutilaţi sufleteşte. A, ar fi ceva… să sară pe geam, ajutaţi desigur, câte o asistentă sictirită, la brat cu un domn doctor nemulţumit de spaga primită de la un pensionar. Ce titlu aş da la material - “S-au simţit vinovaţi de moartea unor pacienţi şi au sarit în gol.” Senzaţie, nu-i aşa? Până atunci însă, conducerea spitalului ar face mai bine să instaleze o coardă de bungee care să fie folosită promoţional de cei care vor să sară pe geam. Poate se răzgândesc atunci când realizează că şi-au satisfăcut zborul, dar au avut şi sansa să nu se facă praf.

M-am spart de râs când am auzit anunţul oficial că Adrian Năstase a reintrat în cărţi, atât în partid cât şi în primul plan al scenei politice. Relansarea sa poate fi surprinzătoare pentru mulţi, însă nu este aşa deloc. E drept că o vreme i s-a cântat prohodul, mai mult de către ai lui, dar tot ai lui au realizat ulterior că au mare nevoie de el. Între noi fie vorba, Băsescu l-a făcut pe maestrul Geoană fără să se solicite prea mult, ceea ce s-a văzut ulterior în sondajele care arătau un PSD tot mai anemic. Aşa că mai toţi înţelepţii partidului au agreat ideea că e mai bine cu Năstase decât fără. Pe de altă parte, am mai auzit una tare de tot. Cică Adrian ar fi fost mielul sacrificat ca şmecherii din comunitate să nu aibă nicio opoziţie în România, pe considerentul că politicianul în cauza nu poate fi ţinut la ordine. Păi dacă ar fi aşa, sincer, mi-e mult mai drag Năstase decât un nea cutare din nu ştiu ce ţară care a venit să facă pe stăpânul în ograda mea. Ca şi Năstase o fi un pui de şmecher, asta este, că doar e imposibil să nu bagi macar un deget în borcan… dar comunitarii care l-au poprit pe Adrian vor tot borcanul, cu noi cu tot. Iar pe de altă parte, vrem nu vrem, tot pe vremea pesediştilor s-a mai făcut ceva şi pentru ţară. Oricum, o sa fie amuzant, mai ales că acum, aburitorul Băsescu o sa aibă o concurenţă serioasă.

Recunosc din capul locului că fac parte dintre cei care ieri au facut greşeala să-şi spele maşina, iar de aceea pot fi un pic subiectiv fiindcă am cheltuit aiurea câteva zeci de lei. Nu a durat mai mult de o jumatate de ora de când am scos automobilul din curtea spălătoriei şi până când… s-a transformat într-o maşina şi mai murdară. Traseul pe care l-am urmat a fost, varianta Craiovei, cartierul cu acelaşi nume şi apoi centru. M-am şi speriat când mă vedeam înconjurat de norii groşi de praf pe străzile municipiului, dar şi mai tare mi-a picat faţa când am oprit în parcare. Maşinuţa mea era varză… de mizerie. Un strat consistent de ce naiba e pe arterele noastre acoperea ceea ce în urma cu 30 de minute fusese o maşină scoasă din spălătorie. Ceva mai târziu m-am întâlnit cu un grup de cunoscuţi care făcuseră greşeala să ia centrul la pas. Arătau de parca se întorseseră din deşert. M-a luat capul şi m-am urcat în maşină mea murdara ca să văd ce se întamplă în Piteşti când bate vântul. Oraşul nostru drag arăta ieri exact ca aşezarile din Tunisia când asupra lor se abat aprigele vânturi din deşert, cu diferenţa că nu avem pe lângă noi aşa ceva. Atunci de unde naiba atâta praf? Eu unul habar nu am, că nu ştiu că pe lângă Piteşti să fi luat naştere nici măcar o dună de nisip. Să fie oare doar mizeria pe care nimeni nu s-a sinchisit să o măture de pe străzi?