de Dl.Gigi | 25-02-2008 - 10:32 am - categoria Pur si simplu

Pe bune, am senzaţia că guvernanţii ăstia s-au pus pe noi să ne zăpăcească de tot. Au scumpit gazele, curentul, benzina, întreţinerea, ne-au băgat pe gât o taxă de înmatriculare auto uriaşă… ne-au mai lăsat doar o bucaţică de piele. Dar şi pe aceea vor să ne-o ia. Domnul cap de ministru al Muncii, Paul Păcuraru, s-a trezit pe nepusă masă că mai vrea să pună în cârca agenţilor economici alte impozite. Deşi probabil omul avusese un coşmar, nu s-o sfiit să introducă o ţara întreagă în el. Şi astfel, cu mintea sa de păcură, individul a născut o nouă serie de biruri care implică telefoanele, cadourile şi în general stimulentele pe care le oferă o societate comercială angajaţilor care merită. Justificarea sa: astfel s-ar strânge mai multi bani la fondul de pensii. Prosteală pe faţă, fiindcă la cateva zile a ieşit pe post alt mare deştept din Guvern, ministrul Finanţelor, Varujan Vosganian, care a zis: Bă sunt bani suficienţi pentru pensii. Dar ce te faci cu păcurarul, fiindcă a dat drumul la ordonanţa cu noile biruri. Cine naiba să-i mai înţeleagă pe aceşti cetăţeni postaţi în capul mesei, dar care se comportă în luarea unor decizii exact ca berbecii când îşi dispută o mioară. Mai e ceva ce nu înteleg. Capsomanii aştia ne bagă pe gât la impozite pe bandă rulanta de parcă ar lua comisioane din ele. Sau chiar aşa să fie ?

Sphere: Related Content

This entry was posted on 25-02-2008 at 10:32 am and is filed under Pur si simplu. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can leave a response, or trackback from your own site.

WordPress database error: [Table 'domnugigi.wp_comments' doesn't exist]
SELECT * FROM wp_comments WHERE comment_post_ID = '119' AND comment_approved = '1' ORDER BY comment_date

Adauga un comentariu

Please note: Comment moderation is enabled and may delay your comment. There is no need to resubmit your comment.