Nu mă dau mare microbist sau analist al sportului cu balonul rotund. Sunt un român pasionat de sport, inclusiv de fotbal, însă nu mă situez în loja celor care au trăiri viscerale. Mă uit la un meci de fotbal ca la o confruntare sportivă… nu arunc televizorul pe geam şi nici nu-mi iau la omor nevasta dacă echipa favorită a pierdut. Nu merg pe stadion deoarece îmi sunt suficiente injurăturile pe care le-am învăţat până în adolescenţă şi totodată nu am nicio pasiune să mă iau la bătăie cu galeria adversă. Un microbist împătimit ar spune despre mine că sunt o chiftea… Să fie el sănătos, că mie îmi plac chiftelele în farfurie, nu sub forma unei feţe făcute chiftea de vreun psihopat deghizat în microbist. După această scurtă descriere a pasiunii mele despre ce nu înseamnă consumator de fotbal, am o întrebare pe care o adresez în special suporterilor cu mintea limpede. De ce plânge lumea după Steaua? Pe bune, de când se luptă sa prinda un loc pe podium, parcă toată lumea a intrat în suferinţă. Steaua a pierdut la Iaşi… Doliu naţional, mi-e groază să mă gândesc dacă istoria se va repeta şi cu CFR Cluj. Toţi fanii Stelei, alături de presa sportivă, se vor sinucide în grup? Apropo de ziarele de profil, majoritatea pun atât de echidistant problema încât lupta pentru titlu ar trebui să se dea numai între formaţiile din Bucureşti. De unde ideea asta? Ce, Steaua, Dinamo, sau Rapid şi-au făcut abonamente pe viaţă la câştigarea campiona-tului? Pe cine deranjează dacă echipe din provincie reuşesc să detroneze hegemonia bucureş-teană? Eu unul nu plâng după nimeni şi sincer m-aş bucura foarte tare dacă în fruntea clasamentului s-ar afla AS Mioveni, iar Steaua şi compania s-ar lupta pentru evitarea retrogradării.

This entry was posted on 25-02-2008 at 9:42 pm and is filed under Pur si simplu. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can leave a response, or trackback from your own site.