Cazul tânărului găsit zilele trecute mort în casă din cauza unei supradoze a şocat opinia publică din Piteşti. Nu înţeleg, sau, mă rog, mă fac că nu înteleg fiindcă există o realitate foarte cunoscută sub acest aspect, de ceva timp. În municipiul nostru se consumă droguri la greu de ani buni, atâta doar că nu s-a prea bătut moneda. Şi rău s-a făcut fiindcă în aceasta situaţie era chiar indicat să se exagereze. Dacă acum trei ani figurau în statisticile poliţiei, să zicem, 100 de narcomani, eu aş fi spus că sunt 400. Era clar că lumea intră în panică, dar poate că atunci şi unii părinţi ar fi fost mai atenţi la cearcănele copiilor şi la comportamentul lor bizar. Probabil că şi acel tânăr care i-a injectatat o supradoză de heroină putea fi salvat dacă frica i-ar fi emoţionat pe cei din jurul său. Din datele neoficiale care mai scapă uneori politiştilor am tras o concluzie deloc optimistă. Ce se vede la televizor e doar vârful icebergului, iar numărul celor care trag pe nas creşte dramatic de la an la an. Deja nu se mai pune problema că drogurile sunt pentru cei bogaţi. Pe piaţă din municipiu au apărut produse pentru toate buzunarele, iar pastilele Extasy sunt cel mai apropiat exemplu. Astfel că discreţia mi se pare chiar cea mai nefericită reacţie pe care o are poliţia faţă de moartea albă care pândeşte după colţ.
Sphere: Related ContentThis entry was posted on 10-12-2007 at 11:18 pm and is filed under Pur si simplu. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can leave a response, or trackback from your own site.