Atenţie, acest articol ar putea fi periculos atât pentru persoanele emotive - aşa-numiţii “emo”, cât şi pentru oamenii normali, normali în sensul de echilibraţi psihic. Puştimea noastră este virusată de un curent care promovează ca valoare supremă depresia în cele mai sincere manifestări ale sale. Parinţii habar nu au ce înseamnă fiindcă sunt cam rupţi de net… iar asta îi poate costa chiar viaţa copiilor, cum s-a întâmplat recent cu o puştoaică de 12 ani care s-a aruncat pe geam dintr-o depresie în amor.
“Pe la mine e complicat… nu vreau să fiu toata viaÅ£a mea o ciudăţenie… help plz… sunt sensibilă dar mulÅ£i mă văd total diferită… îmi pasă de ce cred cei din jur… dar când i-aud cum mă fac ciudată ÅŸi altele îmi vine să imi tai venele…..
nu ÅŸtiu de ce lumea nu poate să înÅ£eleagă că suntem ÅŸi noi oameni ÅŸi să ne trateze cât de cât ca niÅŸte oameni normali nu ca pe niÅŸte creaturi ciudate…
stau mereu tristă într-un colţ şi ascult muzică….asta e principala mea ocupaţie…..mă indragostesc de aproape toţi băieţii şi de fiecare dată când cineva pe care îl iubesc îmi zice ca sunt ciudată mă apuc şi plâng… îmi tai venele…
toată lumea mă urăşte ÅŸi nimeni, dar nimeni, nu Å£ine cu adevărat la mine…
NU VREAU SĂ FIU TOATĂ VIATA AŞA.”
Mai sus aveţi un citat de pe forumul comunităţii emo din România. Mamă, cum sună asta: Comunitatea Emo - WOW! Mă rog, revenim la citat….nu prea am nimic de comentat, pentru că nu prea aş putea să adaug ceva. Părerea mea, probabil o banuiţi deja. Toată treaba se rezuma simplu la: Ori imi daţi o puşca şi vă scap eu de ei, ori continuă să îşi taie venele, şi astfel scap şi eu de păcate. Înteleg că emo a devenit o comunitate. Emo cică înseamnă să fii cool, să fii diferit, să crezi ca toţi ceilalţi te consideră un ciudat, să te retragi într-un colţ şi să asculţi muzică emo, să intri în depresii şi să le trăieşti la maxim, să îţi tai venele câte-odată, să te sinucizi dacă e cazul, iar dacă apari la tv , să declari ca tu nu eşti emo, ci doar aspiri să devii asa. Probabil înteleg eu greşit fenomenul ( şi aici vine partea când emoiştii se vor ataca, şi vor încerca din răsputeri să mă aducă pe calea cea bună ), însă eu chiar nu pricep ce parinţi au aceşti oameni. Da, recunosc… sunteţi oameni. Toţi suntem, şi avem dreptul să traim cum dorim… dar fără să exagerăm. Părerea mea e că sunteţi nişte copii. Nişte copii care văd viaţa doar în negru şi/sau în pătrăţele, carouri, rombuleţe, cerculeţe, steluţe, inimioare şi aşa mai departe. Nu-mi spuneţi că din cauza noastră, a celorlalţi aţi devenit voi emo. Îmi pare rău să vă dezamăgesc, însă singurii vinovaţi voi sunteţi. Am văzut copii capabili, copii care fac parte din aşa-zisă comunitatea emo. Cu puţin ajutor din partea părinţilor, eu spun că se pot vindeca. Da, emo este o boală. Dacă aţi merge măcar o dată în vizita la mare, sau la munte alături de părinţi, sau de cineva drag…şi aţi uita de trăirile astea profunde cu care va confruntaţi, v-ar ieşi emo-ismele din cap. Dar nu, asta vă este soarta. Vreţi sa fiţi închişi în voi pentru tot restul vieţii…vreţi să fiţi văzuţi în continuare ca nişte ciudaţi, ca nişte persoane fără pic de consideraţie faţă de sine.E alegerea voastră…

This entry was posted on 15-05-2008 at 11:26 pm and is filed under Pur si simplu. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can leave a response, or trackback from your own site.