Ştiţi cum a reuşit America să devină cel mai îndrăgit stat din lume? Poate că nu vă vine să credeţi, dar prin intermediul cinematografiei, americanii şi-au câştigat statutul de cei mai invidiaţi oameni ai lumii. De fapt, guvernele din SUA care s-au succedat după cel de al Doilea Război Mondial au înţeles că marele şi micul ecran pot fi cei mai importanţi aliaţi în campania de imagine. De atunci încoace s-a dezvoltat un colos mediatic, cu ajutorul căruia mesajele care trebuiau transmise au ajuns în toate colţurile lumii. Extraordinar de sugestiv este exemplul războiului rece derulat între americani şi ruşi, în care filmul a jucat un rol esenţial în câştigarea confruntării, pe cale paşnică, de către SUA. Filmul american a creat personaje legendare, care în scurt timp i-au înlocuit pe eroii populari. Dacă ne referim doar la noi, câţi dintre tineri mai cunosc basmele cu Prâslea sau Harap Alb? În schimb, dacă sunt întrebaţi despre Superman sau Omul Păianjen, le cunosc şi măsurile la izmene. De ce filmele americane au prins aşa de bine? In primul rând mesajul este unul pozitiv, iar întotdeauna binele învinge răul. Cum aplică cinematografia românească această concepţie în filmele autohtone ? Exact pe dos. Producţiile noastre abundă de personaje triste, fataliste şi cu reale probleme psiho-sociale, în sensul că orice ar face personajul principal, nu reuşeşte să se regăsească în această ţară. Şi se mai întreabă unii de ce peliculele româneşti sunt falimentare… Apropo de marea creaţie Două luni, trei săptămâni şi nu mai ştiu câte zile: e un film atât de trist încât după 15 minute am mutat pe alt canal ca să văd a patra oară Batman.

This entry was posted on 02-04-2008 at 7:32 pm and is filed under Pur si simplu. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can leave a response, or trackback from your own site.