Îl întâlnim peste tot. Este acel individ care în primul rând crede cu mare convingere că universul începe şi se termină cu el. Cu toate că dimensiunea sa autoevaluată este infinită, el rămâne un om mic deoarece universul său închipuit nu depăşeşte niciodată limita sa narcisistă. La fel de mic, poate şi mai mic este acel şef care pretinde că se pricepe la o groază de lucruri, însă în realitate este… un nimic profesional. Desigur că acest om are orgolii, pasiuni şi, cel mai grav, iniţiative. Pentru un colectiv, individul e catastrofal, însă din păcate îl regăsim în foarte multe echipe manageriale, fiindcă are totuşi o calitate: ştie să prostească alţi oameni mici. De asemenea, omul mic nu se mai poate bucura de marile lucruri. Pentru el dragostea este un moft destinat sărăntocilor, iar măreţia naturii şi-o exprimă în hectare şi metri cubi. Este mişcat şi excitat doar de profit, economii şi investiţii. Cei din jurul lui nu sunt altceva decât unelte… aşa crede el, doar este un om mic. Omul mic nu realizează că prin atitudinea sa egoistă nu face altceva decât să se transforme într-o entitate urâtă, schimonosită de multele sale frustrări interioare. Acest om mic nu poate fi decât compătimit… şi lăsat în voia lui, că oricum nu poate mai mult. Doar e un om mic.

This entry was posted on 27-03-2008 at 11:08 pm and is filed under Pur si simplu. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can leave a response, or trackback from your own site.