Ştim cu toţi la ce se referă această vorbă, dar sensul ei metaforic este bătut de la distanţă de o realitate cât se poate de concretă. Românii chiar au speriat Parisul. Din mulţimea de prieteni, am dat zilele trecute peste unul care tocmai se întorsese din capitala Franţei şi a ţinut morţiş
să-şi depene amintirile ştiind banditul că ar putea ajunge cu povestea sa la ziar. Oraşul Luminii arată ca… un oraş în care nu se face economie de curent. Cel puţin în zona de maxim interes turistic, noaptea poţi să citeşti ziarul la lumina becurilor de pe stradă. Arcul de Triumf e plin de lumină mai ceva ca un pom de crăciun, la fel şi Turnul Eifel, Catedrala Notre Dame, sau Muzeul Luvru. Cât despre Sena… fără cuvinte, este un uriaş bulevard nautic. Ei bine, după ce te uimesc până la extaz minunăţiile Parisului, te trezeşti că dai nas în nas cu un individ, sau o femeie, care îţi bagă în ochi un fel de verighetă din aur pe care, chipurile a găsit-o chiar în faţa ta. Pac… te lovesc amintirile din România, când ani la rând mii de oameni s-au lăsat păcăliţi de falşii binevoitori care cedau aurul contra unei sume modeste, iar acasă se transforma în tinichea. E plin Parisul de români care păcălesc la greu francezii dar şi turiştii din toată lumea. Ce să mai spun de amicul cu pricina care a înnebunit când a văzut hoardele de nenorociţi operând ziua în amiaza mare pe toate bulevardele oraşului. Dar ce să facă săracul… a înjurat în barbă şi şi-a văzut mai departe de drum până la primul poliţist căruia i-a semnalat situaţia. Omul ştia de treabă, dar în acelaşi timp i-a replicat piteşteanului nostru că Poliţia nu are ce să facă dacă nimeni nu depune plângere. O dovadă că până şi Franţa are polţişti demni de bancurile lui Bulă.

This entry was posted on 18-02-2008 at 3:04 am and is filed under Pur si simplu. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can leave a response, or trackback from your own site.