După ce democraţii din Argeş s-au trezit pe nepusă masă că sunt conduşi de vecinii de alianţă sau fuziune… sau ce o fi fost li au realizat că Boureau şi Elena le-au dat o mare… ţeapă, au întors privirile spre bătrânul lup, Ion Cârstoiu. O perioadă însa, fostul lider, actual subprefect al judeţului, nici nu a vrut să mai audă de foştii săi colegi de partid, pe care nu s-a sfiit să-i caracterizeze ca fiind proşti făcuţi grămadă deoarece au picat în capcana întinsă de duo-ul amintit. Zilele trecute, Cârstoiu a ieşit din nou la rampă şi, pentru cine a citit printe rânduri, este clar că omul pregăteste ceva. De altfel, am auzit noi pe la unele colţuri, ordinul de regrupare a şi fost dat… dar vechea trupă aşteaptă rezultatele alegerilor locale, ca să le-o tragă actualilor şefi la fel de colegial cum şi-au luat-o şi ei. Nici nu e greu de prevăzut ca PL-D va fi măciuca bătăilor la localele din vară, atât în judeţ cât şi în Piteşti. În paranteză fie spus, bucureştenii din organizaţia judeteană au înghiţit pe nemestecate gogoriţa că Pendiuc va trece în barca lor. Să vedeţi ce mai circ o să iasă… dar mai ales ce faţă or să facă Boureau şi Elena.
Dl. Gigi
This entry was posted on 14-02-2008 at 9:04 am and is filed under Pur si simplu. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can leave a response, or trackback from your own site.