De ceva vreme, adică să fie câţiva ani buni, în instituţiile care pun la bătaie haina statului a devenit parcă o modă ca cineva să se sinucidă. Statistic vorbind, în fruntea listei cred că se află militarii. Poate din prea multă plictiseală, sau fiindcă nevasta a cedat asediului unui vecin cât timp soţul era în aplicaţii… ori pentru că avea o doagă lipsă, militarul român îşi mai trage din când în când un glonte în cap. Poliţiştii au şi ei sinucigaşii lor, din aproximativ aceleaşi motive, atâta doar că mai pot fi frustraţi de bancurile care se fac la adresa lor. Cel mai bine stau jandarmii şi pompierii. Primii chiar nu au de ce să fie stresaţi… poate doar de amenzile pe care le dau tinerilor care fac amor în pădure. Cât despre pompieri, la câte drame văd în fiecare zi, au învăţat cât de preţioasă e viaţa. Problema rămâne însă nerezolvata: de ce totuşi nu se diminuează măcar această epidemie de sinucideri în uniformă? Primul răspuns care îmi vine în cap este că, în continuare, examenele psihologice sunt apă de ploaie, iar astfel se strecoră în rândul militarilor tot felul de instabili cu mansarda. Ştiu că nu prea se dă nimeni pe spate din acest motiv, dar mâine- poimâine ne trezim că-i batem pe japonezi la capitolul kamikaze, deşi, slavă Domnului, nu suntem implicaţi în niciun război.

This entry was posted on 12-02-2008 at 2:11 am and is filed under Pur si simplu. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can leave a response, or trackback from your own site.