de Dl.Gigi | 08-02-2008 - 12:08 am - categoria Pur si simplu

Marţi spre seară, undeva pe la ora cinci, un apartament din Popa Şapcă a fost călcat de hoţi. Cum s-ar zice, ziua în amiaza mare… Mare tupeu au avut nenorociţii, în măsura în care cam toţi locatarii se întorseseră acasă, mai puţin păgubiţii. Lovitura a fost fulgerătoare. În câteva minute, bandiţii au luat din casă 2000 de lei şi câteva bijuterii din aur, după care s-au făcut nevăzuţi. Poliţiştii au sosit imediat, au cercetat locul, au luat amprente şi declaraţii de la proprietarii jefuiţi. Întâmplător, subsemnatul s-a aflat prin zonă şi nu m-am putut abţine să nu mă dau în vorbă cu oamenii legii. Poliţiştii, nişte tineri simpatici, mi-au alungat rapid ideea preconcepută, că ar fi nişte greţoşi. Au fost amabili şi foarte simpatici. Din toată discuţia pe care am avut-o, în care am fost de comun acord că legea e prea blândă cu ticăloşii, eu unul am tras concluzia că de multe ori, poliţiştii fac muncă voluntară cu infractorii. Adică, pun mâna pe ei, iar din motive neînţelese, procurorii, sau judecătorii, le dau drumul în stradă. Povestea o ştiam şi eu, dar mă gândeam totuşi că s-a mai schimbat ceva. De unde! Noul Cod Penal se pare că va fi mană cerească pentru hoţi şi bandiţi… iar nouă ne va fi frică să mai mergem pe stradă, sau să mai plecăm de acasă. Şi aşa este.
Le-am dat toată dreptatea tinerilor poliţişti… dar datele problemei rămân neschimbate. Dar de ce să mă mai minunez eu de idioţenia care zace în căpăţânile celor care fac legi, dacă până şi directoarea de la Protecţia Consumatorului a fost jefuită când se afla în birou!

Sphere: Related Content

This entry was posted on 08-02-2008 at 12:08 am and is filed under Pur si simplu. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can leave a response, or trackback from your own site.

WordPress database error: [Table 'domnugigi.wp_comments' doesn't exist]
SELECT * FROM wp_comments WHERE comment_post_ID = '109' AND comment_approved = '1' ORDER BY comment_date

Adauga un comentariu

Please note: Comment moderation is enabled and may delay your comment. There is no need to resubmit your comment.