Există politicieni şi politicieni, cum de altfel există mincinoşi şi …mincinoşi în fruntea statului. Printre vârfurile ultimei categorii se numără domnul vrăjitor de la Finanţe, Varujan Vosganian. După ce a fost anunţată noua scumpire a gazelor, maestrul Varujan a ţinut morţis să ne facă să credem că acest nou atentat la buzunarul românului nu va produce prea mari daune. Şi astfel, omul a perfecţionat genul de discurs pentru prostirea maselor, dezvăluind, chipurile, că nu avem motive de îngrijorare. Metoda sa de calcul ne scapă fiindcă nu a vrut să o dezvăluie, cert e că ministrul a ajuns la concluzia că noul preţ al gazelor va produce creşteri de cel mult 0,5% a preţurilor. Frate, ne-ai mai liniştit, că noi, prostimea, era să-i credem pe toţi nebunii ăia de comercianţi care se jurau că sunt obligaţi să-şi ajusteze preţurile cu 20-30% în sus. Dar să vedeţi treabă. Am dat nas în nas cu un cetăţean respectabil din Piteşti, foarte priceput în economie, care a făcut pardaf matematica lui Vosganian. Pe scurt, ministrul ori a socotit cu abacul, ori e din cale afară de mincinos, fiindcă nici în cel mai roz scenariu nu se putea întâmpla o asemenea aberaţie. Concluzia, ce-i drept tristă, este că preţurile vor exploda, iar noi, dacă vrem totuşi să ne îmbătăm cu apă rece, putem servi la cele trei mese ale zilei procentele lui Vosganian.
Sphere: Related ContentThis entry was posted on 04-02-2008 at 1:20 am and is filed under Pur si simplu. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can leave a response, or trackback from your own site.