V-aÅ£i întrebat vreodată de ce atunci când stăm la coadă se produc unele modificări violente cu nervii noÅŸtri? Să luăm, spre exemplu, coada pe care o urmezi într-o intersecÅ£ie aglomerată. Tu stai pe banda unu, să zicem, ÅŸi aÅŸtepÅ£i să treci de semafor sau de zona aglomerată. Pe banda a doua trec în viteză alÅ£i ÅŸoferi (fiindcă e mai liberă) ÅŸi se bagă cu tupeu în faÅ£a ta. Pe tine te ia capu’, iar de aici încolo începe o simfonie a înjurăturilor ÅŸi claxoanelor. Te duci la piaţă. DeÅŸi stai de minute bune în faÅ£a tarabei ÅŸi eÅŸti doar al treilea client, se găseÅŸte cineva să se bage în faÅ£a ta, iar atunci când îi atragi atenÅ£ia că rândul este mai în spate, riÅŸti un alt episod de mahalageală. La fel, ÅŸi în staÅ£ia de autobuz. Călătorii se reped asupra maÅŸinii de parcă atunci s-ar sfârÅŸi lumea, iar după ce se termină partida de coturi ÅŸi îmbrânceli, toÅ£i cei care au reuÅŸit să urce afiÅŸează un zâmbet victorios. Coada, sub toate formele ei, a devenit un fel de competiÅ£ie zilnică, la sfârÅŸitul căreia doar cei mai aprigi culeg laurii victoriei, adică ajung primii la semafor, se urcă primii în autobuz, sau cumpără primii. Cred că esenÅ£a acestei manifestări ciudate se află în anii de tristă amintire ai comunismului, unde coada reprezenta calea către supravieÅ£uire. Åži mai e ceva. Parcă ne-a blestemat cineva să rămânem cantonaÅ£i în obiceiuri primitive. Åži în alte ţări din Europa se stă la coadă, însă nimeni nu caută gloria băgatului în faţă!…

This entry was posted on 07-04-2008 at 1:20 am and is filed under Pur si simplu. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can leave a response, or trackback from your own site.